Casa mea EDEN - Casa Mea Eden - Camin de Batrani Particular Soimi, Oradea, Bihor

Ultimele saptamani si luni de zile au insemnat o grea incercare pentru cine-si petrece batranetea in carantina. Si provocarea nu a luat sfarsit inca. Dar ce e de facut?Mai e...

Situatia e fara precedent pentru majoritatea, chiar si pentru mai tineri, care totusi au mai multe ”libertati”. Chiar si pentru mai putin tineri, unii trecand prin razboaie si crize majore.

Si nu vorbim despre comunitati restranse, ci despre cum o pandemie a transformat o-ntreaga planeta si ale carei victime ”preferate” sunt dragii nostri bunici si parinti in etate.

”Covidul” si batranetea in carantina

Nu e o alegere fericita pentru nimeni sa-si schimbe stilul de viata de la o zi la alta, intr-o masura atat de radicala. Insa dupa cum s-a dovedit si continua sa ne comunice autoritatile, izolarea poate fi o solutie care face diferenta intre a fi si a nu mai fi.

Daca oameni care nu au trecut inca pragul batranetii si cei fara afectiuni din gama cu risc pot trece mai usor prin pandemie, pentru ”restul”, lucrurile sunt mai ingrijoratoare ca niciodata.

Pentru toti cei trecuti de 60-65 de ani, mai ales cand mai si prezinta comorbiditati, lupta cu COVID-19 nu e deloc echitabila. Se stie cine are cele mai mari sanse de izbanda. In niciun caz seniorii.

Ei bine, faptul ca virusul ”tinteste” anumite categorii, pronosticul terifiant pe care-l infatiseaza statisticile la nivel planetar agraveaza si mai mult sanatatea mentala a varstnicilor. Oricum, la varsta a treia psihicul nu mai e pentru multi invaluit in optimism.

Cum se poate ”indulci” batranetea in carantina?

Izolarea prelungita in locuinte – uneori, in camine de batrani – poate ridica dificultati atat în plan psihologic, cat si in ce priveste gestionarea patologiilor existente.

Bunicii sunt deosebit de fragili emotional comparativ cu celelalte categorii de varsta. Desigur, toata aceasta vulnerabilitate depinde de conditia proprie. Insa in linii generale, au nevoie de mai multa afectiune si mai ales de prezenta familiei.

Deja in situatii ”normale”, in cazul varstnicilor sunt destul de frecvente depresiile, anxietatea, stresul. Iar acum, cu atat mai mult, cand izolarea intensifica temerile, putand fi la fel de distrugatoare ca orice alt factor.

Cum se poate insa interveni pentru a face mai tolerabila toata aceasta carantina, pentru a evita agravarea unor tulburari, pentru a nu ingreuna si mai mult psihicul?

Informare corecta

Orice noutati vizavi de noul coronavirus SARS-CoV-2 trebuie preluate din surse oficiale, cu autoritate, precum comunicatele autoritatilor locale si internationale, ca de pilda Ministerul Sanatatii sau OMS.

Evitarea acumularii de informatii

Nu e o idee buna pentru nimeni sa urmareasca non-stop stirile de la TV si din online, in cautare de lucruri despre infectari, statistici etc. Expunerea exagerata la informare va creste nivelul de stres si anxietate.

Filtrarea informatiilor

Nu spune nimeni ca seniorii sa stea departe de realitate. Dar e oportuna o informare limitata, filitrata de membrii familiei sau de persoanele responsabile de servicii de ingrijire, care le vor transmite ce au nevoie sa stie mult mai ponderat.

Schimbari in rutina

In aceste momente, pentru protejarea sanatatii mentale e nevoie si de adaptarea rutinei, implicand bunicii in variate activitati recreative (citit, gradinarit, gatit etc.), asa incat sa se simta utili, sa simta ca realizeaza ceva.

Contactul strans cu oamenii

Traind batranetea in carantina, chiar daca pentru o foarte scurta perioada, este esentiala mentinerea conexiunilor sociale. Legatura cu apropiatii este posibila si cand varstnicul se afla in centre de ingrijire.

La Casa mea Eden, asiguram aceasta necesitate si incurajam mai mult ca niciodata comunicarea rezidentilor cu cei dragi.

Foto: www.weforum.org

Care sunt cei mai buni nutrienti la varsta a treia si cum explica specialistii necesitatea integrarii lor in alimentatie?

Vitaminele si mineralele, micronutrienti esentiali intr-o multime de functii organice, sunt necesare indiferent de varsta. Fara sa mai vorbim despre macronutrienti (carbohidrati, proteine, lipide).

Cele 3 categorii ”macro” reprezinta cea mai importanta sursa energetica a organismului. Drept motiv, se vor consuma in cantitati majore comparativ cu categoria ”micro”.

Cei mai buni nutrienti la varsta a treia si rolul acestora

Dupa o certa varsta insa, unii nutrienti sunt cu atat mai necesari. Si pentru a nu suferi din cauza carentelor si consecintelor (declansarea unor probleme de sanatate sau agravarea celor existente), poate fi nevoie de mici ”corectii” alimentare si chiar de orientarea spre suplimente nutritive.

Dar spre ce categorii trebuie sa-si indrepte atentia seniorii? Pentru ca despre ei e vorba aici.

Vitamina C

E poate cea mai populara, despre care se stie ca e cea mai buna sa protejeze de raceli (nu singura) si de o multime de alte posibile baiuri. Se gaseste din abundenta in citrice, dar si in numeroase fructe si legume: catina, capsuni, ardei, broccoli, rosii etc.

Ce rol are vitamina C la varsta a treia?

Aparte rolul sau inegalabil ca stimulent imunitar, vitamina C sau acidul ascorbic mai ajuta la:

  • Asimilarea altor nutrienti – un rol foarte important, avand in vedere carentele de care multi varstnici sufera;
  • Combaterea stresului – un ajutor bine venit dat fiind ca izolarea si restrictiile pot cauza stari de stres si anxietate;
  • Protejarea ochilor – potrivit studiilor, poate reduce riscurile de cataracta si de degenerenta maculara;
  • Formarea colagenului si elastinei – este vorba despre compusi esentiali in mentinerea tonusului pielii.

Calciu

Sanatatea oaselor apare puternic afectata la vremea senectutii. Inaintarea in varsta atrage dupa sine si pierderea calciului, mineral care nu se mai asimileaza la fel de eficace ca in tinerete.

Excelente surse de calciu sunt:

  • Laptele si produsele lactate;
  • Ouale;
  • Legumele cu frunza verde (spanac, broccoli);
  • Fructele nucifere (migdale, nuci);
  • Semintele;
  • Portocalele;
  • Leguminoasele;
  • Pestele.

Ce rol are calciul la varsta a treia?

Majoritatea cantitatii de calciu din organism se afla depozitata in oase. Deficitul poate cauza aparitia osteoporozei, in special la persoanele de sex feminin, odata cu instaurarea menopauzei.

Contributia la protejarea densitatii osoase nu e singura. Calciul mai este util in buna functionare a:

  • Muschilor – regleaza contractiile musculare, inclusiv ritmul cardiac;
  • Vaselor sanguine – ajuta la coagularea normala a sangelui.

Vitamina D

Tot pentru aparatul osos si nu numai, bunicii au nevoie si de vitamina D. Din fericire, organismul uman are capacitatea sa o sintetizeze in mod natural, iar de mare ajutor este soarele.

Însa in aceasta perioada, de cand cu izolarea la domiciliu sau in camine de batrani, vitamina D se produce si se asimileaza mai greu.

Ce rol are vitamina D la varsta a treia?

Vitamina D acopera o multime de functii, printre care si de absorbtie a calciului sau de stimulare a barierelor imunitare. Pe cand carenta poate cauza osteoporoza, ducand la slabirea oaselor si la cresterea riscurilor de fracturi. Totodata, mai contribuie la prevenirea unor maladii precum:

  • Diabetul – imbunatateste functiile insulinei;
  • Alzheimer și Parkinson – protejeaza functiile cognitive.

Foto: www.theresident.co.uk

Imunitatea la varsta a treia nu mai e ce-a fost candva. Si o stim cu totii, dar nu si de ce. Iar aceasta vulnerabilitate a barierelor imunitare transforma seniorii in victime mai frecvente a unor maladii si probleme de sanatate.

Diversi factori influenteaza sistemul imunitar pe parcursul vietii. De la alimente, la medicamente si stil de viata, practic orice aspect isi pune amprenta asupra capacitatii naturale a organismului de a se proteja de absolut orice potential inamic.

Imunitatea la varsta a treia si efectele batranetii

Rolul sistemului imunitar este sa asigure un scut protectiv impotriva invaziei de substante si corpuri straine, percepute ca periculoase. Pot fi microorganisme, paraziti, celule tumorale etc.

De-a lungul vietii, acest mecanism atat de complex, alcatuit dintr-o retea de celule, tesuturi si organe, trece prin diverse transformari.

Pe masura ce deceniile trec si corpul imbatraneste, se resimte si imunitatea. Chiar daca in multe cazuri, continua sa functioneze aproape la fel, indiferent de varsta.

Ce se intampla de fapt si cum isi pierde acest sistem eficacitatea odata ce se instaureaza batranetea?

Cum se modifica imunitatea la varsta a treia?

Potrivit MSD:

  • Se reduce capacitatea de a face diferente intre endogen si exogen, adica de a identifica antigenii straini. Drept urmare, incep sa-si faca aparitia bolile autoimune.
  • Celulele macrofage, responsabile de anihilarea ”intrusilor”, isi incetinesc ritmul, fapt ce explica probabilitatea ridicata de a dezvolta o forma de cancer la varste inaintate.
  • Nici limfocitele T (globule albe care invata sa distinga antigenii, in masura sa nu atace propriile celule ale corpului) nu stau mai grozav, ele raspunzand mai lent antigenilor.
  • In tot acest timp, scade numarul globulelor albe. In consecinta, la varste avansate, corpul isi pierde din abilitatea sa recunoasca un nou antigen si sa se apere.
  • Pe de alta parte, se reduce si priceperea anticorpilor sa se lege de antigeni, desi cantitatea anticorpilor ramane in linii mari similara cu perioada dinainte.

Cu astfel de transformari prin care trece imunitatea la varsta a treia, nu e de mirare ca patologii respiratorii precum gripa, raceala sau, si mai grav, bolile pulmonare, se manifesta mai frecvent dupa 65+.

Este inca o dovada care explica riscurile noului coronavirus SARS-CoV-2 printre seniori si de ce izolarea sociala, nu doar distantarea, este atat de utila in aceste vremuri pacatoase.

De asemenea, recuperarile din perioadele de convalescenta sunt mai lente. Totul, din cauza ca organismul produce mai putine celule imunitare, inclusiv mai putine globule albe, ceea ce diminueaza mult capacitatea de vindecare si regenerare a tesuturilor si organelor in urma infectiilor, leziunilor sau patologiilor.

Cum se recunoaste un sistem imunitar slabit?

Cu imunitatea slabita, corpul nu mai rezista la atacurile externe. Aceasta vulnerabilitate se poate manifesta printr-o paleta destul de larga de probleme medicale, ca de pilda:

  • Afectiuni cronice, precum diabetul;
  • Recidivarea unor patologii;
  • Probleme de cicatrizare a leziunilor;
  • Episoade frecvente de gripa si raceala;
  • Oboseala, anemii, alergii etc.

Tabloul simptomatic se poate inrautati si mai mult, pana la infectii grave, afectiuni renale si hepatice sau probleme din sfera reumatica (artrite, artroza).

In aceasta perioada, mai cu seama varstnicii, atat de expusi la valul de pandemie, au cu atat mai multe motive sa-si intareasca imunitatea. Dar acesta este un argument pe care-l vom aborda cu o alta ocazie.

Pana atunci, le recomandam tuturor sa respecte indicatiile autoritatilor de a-si proteja sanatatea.

Foto: pinterest.com

In vremuri de COVID-19, igienizarea cumparaturilor pentru varstnici ramane o masura absolut necesara. Cum de altfel ar trebui sa constituie o regula generala, de adoptat si dupa ce trece pandemia.

Autoritatile recomanda izolarea persoanelor de peste 60 de ani. Sau macar distantarea sociala si iesirea doar in intervalele orare indicate.

Varstnicii reprezinta cea mai expusa categorie, mai cu seama in prezenta unor patologii si probleme preexistente, asa ca hipertensiunea, afectiunile cardiace, diabetul sau imunitatea redusa.

Insa toata aceasta izolare si toate masurile adoptate in afara casei au o valoare nula daca nu se tine cont si de comportamentul din locuinta.

Cum se face igienizare cumparaturilor pentru varstnici?

Asa cum s-a dovedit, calea de transitere majora a coronavirusului este de la o persoana la alta, prin picaturi de saliva contagiate, nu prin contactul cu suprafetele contaminate. Totusi, autoritatile recomanda drept masuri obligatorii si igienizarea obiectelor cu care se intra in contact.

Desi toata lume vorbeste despre dezinfectare, setul de masuri se refera de fapt la 2 tipuri de interventii: curatare si dezinfectare. In unele cazuri, e nevoie de ambele, fiind 2 lucruri complet diferite:

  • Curatarea: indepartarea patogenilor si murdariei de pe suprafete;
  • Dezinfectarea: anihilarea sau mai bine-zis uciderea germenilor.

Ne vom referi la igienizarea cumparaturilor pentru varstnici. In particular, la obiecte si produse alimentare care ajung in casele bunicilor, in camine de batrani si in alte institutii / case unde acestia sunt recuperati sau locuiesc.

In unele cazuri, e destul de simplu de indepartat invelisul exterior, posibil contaminat, cumparaturile putand fi asezate in siguranta in camara sau in frigider. Insa in altele, se va actiona cu rigurozitate, prin spalare si dezinfectare cu solutii potrivite.

Fructe si legume proaspete

Pe alimente proaspete, asa cum sunt legumele si fructele, nu se vor folosi produse de curatat si igienizat precum detergenti sau alcool. Deoarece nu sunt solutii gandite pentru contactul cu alimentele.

Recomandarile expertilor se refera la spalarea cu multa apa rece, direct sub jet daca se poate. Eventual, lasarea la inmoi a vegetalelor inainte de a fi consumate sau depozitate.

Obiecte si alimente ambalate in plastic / carton

Nici aici nu devine obligatorie spalarea tuturor ambalajelor. Unele produse se pot scoate in siguranta din punga sau cutia in care au fost impachetate. Apoi se pot stoca fara probleme si riscuri de contaminare.

Cat despre ambalajele primare, cele care insotesc direct produsele (punga in care sta faina, pastele etc., borcanul de muraturi etc.)… Asupra acestora trebuie actionat cu substante adecvate.

Cine tine neaparat, poate spala cu detergent de vase borcanele si pungile de plastic, dupa care, le va pune la uscat. In alternativa, suprafetele se vor curata folosind o carpa / vata inmuiata in alcool.

La fel se va proceda si cu cutiile din carton, cu sacosele, cu gentile etc.

Retine!

Asa cum continua sa precizeze specialistii, noul coronavirus SARS-CoV-2 are o rezistenta iesita din comun atat in aer, cat si pe materialele cu care intra in contact. Ceea ce sporeste riscurile de transmitere si de infectare a fiintelor umane, daca nu se respecta regulile de igiena personale.

Patogenul poate supravietui pe suprafetele necuratate si nedezinfectate. Conditia este sa nu fie expus la factori ambientali precum soare si ploaie. In schimb, rezulta foarte sensibil la biocide pe baza de clor si alcool.

Timpul de persistenta in aer si pe suprafete a virusului SARS-CoV-2 variaza de la cateva ore, la cateva zile. In aer, rezista pana la 3 ore. Pe plastic si otel inoxidabil ramane cel mai activ, chiar peste 72 ore, iar pe carton, cel mult 24 de ore.

Toate aceste date depind apoi si de parametri precum umidiatea si temperatura aerului. Agentul patogen tinde sa devina cu atat mai stabil, cu cat intalneste un mediu mai umed, mai neventilat, cu temperaturi mai scazute,

Foto: www.mirror.co.uk

Riscuri de coronavirus in camine de batrani exista. Exista mai mult decat in alte comunitati si institutii. Pentru ca sunt centre dedicate exclusiv categoriilor de varsta ”preferate” de virusul SARS-CoV-2.

Am tot vorbit despre acest argument atat de fierbinte. Si vom mai vorbi si dupa ce amenintarea va trece. Speram sa se intample cat de curand si sa ne gaseasca pe toti in formatie completa, fara victime omenesti.

Italia si apoi Spania ne-au fost exemple nefericite in adoptarea masurilor de siguranta

A trecut ceva vreme (nu multa) de cand, pe mare graba, am lansat pe Facebook anuntul #StatiAcasa – Fiti responsabili, in care comunicam interzicerea vizitelor la Casa mea Eden.

Aceasta a fost si ramane o masura necesara, cel putin pana ce apele se vor calma de tot si pericolul va disparea din peisaj.

Avem ca avantaj exemplul nefericit al Italiei, o tara puternic afectata de virusul nemilos, ce a rapus mii de varstnici. Ulterior, si exemplul Spaniei, ce revine puternic din urma, cu tot mai multe jertfe umane.

E drept ca majoritatea au prezentat comorbiditati, factori ce le-a diminuat substantial sansele de vindecare si de supravietuire.

Dar in mileniul in care ne aflam, oamenii pot duce o viata normala si daca le-a fost diagnosticata vreo maladie din lista celor cu risc pentru coronavirus, asa cum pot fi diabetul, hipertensiunea, afectiunile cardiace sau cele pulmonare.

Si tot drept e ca erau varstnici, poate cu foarte putine exceptii. Ca in ”peninsula”, speranta de viata tinde spre 90-100 de ani.

Insa cu un stil de viata sanatos, asa cum are in general populatia bazinului mediteranean, cei 80, 90 sau 100 de ani se pot trai si cu un grad de autosuficienta ridicat, fara necesitatea tertilor care sa asigure neaparat servicii de asistenta si ingrijire.

Izolarea sau cel putin distantarea sociala, dublata de igiena riguroasa, salvarea noastra

Autoritatile continua sa-si prezinte ”placa” pe care nu multi o-nteleg si respecta, cea care indica izolarea sociala drept solutie cu mari sanse de izbanda in lupta impotriva noului coronavirus.

Sa nu uitam nici de distantarea sociala (atunci cand izolarea nu e posibila integral) si de igiena riguroasa (a mainilor, a stranutului etc.), despre care stim deja cu totii ca ne fereste de eventuale contaminari cauzate de contactul cu suprafete si oameni infectati.

Fiecare dintre cei care se furisaza neglijand recomandarile, o fac crezandu-se justificati.

”Mie nu mi se intampla”, ”La noi nu sunt cazuri”, ”Ies doar putin, prin zone neumblate”, ”M-am vaccinat deja cu antigripal”, ”Nu am varsta a treia”, ”Am corpul imun la virusi” etc. Si exemplele pot continua pana maine…

Este din cauza acestor tipuri de convingeri ca am ales sa interzicem orice fel de interactiune intre rezidentii centrului Casa mea Eden si apartinatori. Majoritatea ne-au inteles perfect decizia. Iar cei care n-au inteles-o din prima, au reusit din a doua, cu vorba buna.

Inchizand portile pentru vizitatori, nu am facut decat sa reducem la maxim riscurile ce ar putea patrunde din exterior odata cu o persoana infectata, dar asimptomatica, odata cu imbracamintea si incaltamintea, odata cu obiectele aduse etc.

Sa nu uitam ca gradul de periculozitate este accentuat si de un tablou simptomatic adesea inexistent sau abia putin vizibil, si de suprafete precum materiale textile sau talpa pantofilor, locuri unde patogenul poate supravietui multe zile.

Cu astfel de alegeri drastice, ne protejam comunitatea de atacurile neiertatoare ale virusului cu potential letal.

Avem nevoie de sprijinul familiilor, de intelegerea apartinatorilor. Stand acasa, evitand iesirile care nu sunt de prima necesitate reprezinta cea mai grozava dovada de iubire pentru un bunic sau un parinte in varsta.

Foto: www.metroparent.com

Noul coronavirus SARS-COV-2 poate patrunde in corpul oricarei fiinte umane. Nimeni nu este 100% protejat si imun. Atata doar ca exista categorii cu risc de COVID-19. In cazul acestora, boala devine mai potenta si consecintele mai grave, pana la finaluri cu potential tragic.

Pentru ca vindecarea este extrem de anevoioasa, persoanele din categoriile vulnerabile trebuie cu atat mai mult trebuie sa evite expunerea. De multe ori, fie organismul cedeaza in fata inimicului nevazut, fie ramane cu sechele, iar pacientul risca sa nu mai aiba o viata normala.

Categorii cu risc de COVID-19

Data fiind rata mortalitatii in randul septagenarilor si mai ales a celor de 80+, pana la ora actuala, se pare ca cei mai expusi raman varstnicii. Insa nu doar ei sunt vizati.

Care sunt tintele preferate ale acestui virus cu o raspandire atat de spectaculoasa, ce continua sa faca ravagii pe mapamond?

Batranii

Potrivit rapoartelor prezentate si actualizate ale OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), cele mai vulnerabile sunt persoanele de varsta a treia. De la 60 de ani in sus, cresc riscurile unei forme grave de COVID-19, ele inmultindu-se odata cu varsta.

Privind drept criteriu varsta, pacientii de 80+ prezinta cel mai inalt grad de risc. Un studiu efectuat in februarie de catre Chinese Center for Disease Control arata cat de fatala este maladia, pe intervale de varsta:

  • 80+ ani: 14,8 %
  • 70-79 ani: 8 %
  • 60-69 ani: 3,6 %
  • 50-59 ani: 1,3 %
  • 40-49 ani: 0,4 %
  • 30-39 ani: 0,2 %
  • 20-29 ani: 0,2 %
  • 10-19 ani: 0,2 %

Bolnavii cronici

Oamenii cu antecendente de patologii cronice sunt cel putin la fel de expusi preum octagenarii. Iar daca cele 2 variabile coexista (varsta inaintata + cel putin o afectiune cronica), riscurile se inmultesc semnificativ.

Factorii agravanti inseamna afectiuni cardiace, diabet, hipertensiune, boli renale, cancer. Oamenii cu aceste boli prezinta mai multe probabilitati sa se imbolnaveasca si chiar sa aiba un destin tragic.

  • Afectiuni cardiace: 10,5 %
  • Diabet: 7,3 %
  • Afectiuni respiratorii cronice: 6,3 %
  • Hipertensiune: 6 %
  • Cancer: 5,6 %
  • Fara probleme: 0,9 %

Fumatorii

Sensibili la noul coronavirus sunt si fumatorii. Fumul rezultat in urma arderilor afecteaza nu doar imunitatea cailor respiratorii superioare, ci si tesuturile pulmonare si ale altor organe. Ceea ce inseamna un nivel scazut de protectie impotriva unor virusi precum coronavirusii.

Declansand o infectie respiratorie acuta grava (COVID-19), virusul denumit SARS-COV-2 poate compromite si mai mult functia pulmonara si implicit respiratia normala. In ”traducere” iata fumatorii prezinta riscuri majore:

  • Sa dezvolte infectii respiratorii acute (COVID-19 este o infectie respiratorie acuta);
  • Ca bolile sa aiba un timp de vindecare mai indelungat;
  • Ca evolutia maladiilor sa fie mai grave decat pentru cine nu fumeaza.

Alte categorii

Cu toate ca nu s-au verificat cazuri grave la copii si la adulti cu o stare de sanatate buna, alerta se mentine si in cazul acestor categorii.

  • Pentru ca inca nu se stie cu exactitate cum actioneaza coronavirusul din Wuhan;
  • Pentru ca nu se stie ce efecte va avea virusul in cazul unor mutatii;
  • Pentru ca tinerii adultii si copiii pot fi purtatori, transmitand virusul in jurul lor, chiar fara sa manifeste simptome vizibile sau grave.

Bun de stiut!

Infectia respiratorie COVID-19, produsa de virusul de tip coronavirus SARS-COV-2, are un tablou simptomatic foarte similar cu al gripelor si racelilor comune. Si de cele mai multe ori, debuteaza cu:

  • Febra ridicata;
  • Tuse;
  • Respiratie ingreunata.

Laolalta cu igiena riguroasa, evitarea contactului cu multimea si repausul la domiciliu ramane cel mai eficace mijloc de a preveni o posibila imbolnavire.

Foto: www.theverge.com

Cine nu are batrani sa-si cumpere. Iar cine-i are ar face bine sa si-i ingrijeasca. Pentru ca de cand cu valul de coronavirus, bunicii si parintii in etate prezinta riscuri crescute nu doar de imbolnavire, ci mai ales de eventuale complicatii care le pot periclita viata. Iar cifrele reale ustura o-ntreaga umanitate. La propriu.

Din fericire, pe teritoriul tarii noastre numarul cazurilor de imbolnavire cu COVID-19 este extrem de scazut comparativ cu ce se intampla in zonele ”rosii”. Dar asta nu inseamna ca nu exista riscuri potentiale pentru populatie.

Consecinte grave ale imbolnavirilor cu coronavirus la varstnici

Cele mai vizate sunt anumite categorii, in cazul carora organismul nu se descurca sa lupte cu posibilele complicatii ale infectarii cu noul coronavirus 2019-nCOV. Starea de alerta creste cu atat mai mult cu cat epidemia a evoluat ca nivel, fiind ”avansata” la rang de pandemie.

Primele date statistice provenite din centrul ciclonului, care este China, indica varstnicii ca fiind categoria cea mai vulnerabila la efectele maladiei. Este o certitudine sugerata dinainte ca virusul sa se extinda pe teritoriul a peste 100 de tari si sa curme mii de vieti intr-un rastimp atat de scurt.

Ulterior, impreuna cu datele care in fatiseaza evolutia numarului de cazuri in Italia, a doua cea mai afectata tara din lume, totul dovedeste cat de periculoasa este maladia COVID-19 pentru seniori.

In randul copiilor si tinerilor riscurile sunt extrem de reduse. Pericolul potential, ”tradus” printr-o rata a mortalitatii, creste semnificativ odata cu varsta, ajungand la valori alarmante de 18 % in cazul octagenarilor.

Insa varsta nu ramane singurul factor favorizant pentru imbolnavirile in masa. Conteaza si istoricul medical individual. Desi cei mai expusi la imbolnavire raman persoanele de varsta a treia si a patra, acelasi lucru ramane valabil si in cazul mai tinerilor cu unele probleme de sanatate.

Cum se explica potentialul fatal al infectarii cu coronavirus la varstnici?

Pe masura ce omul inainteaza in varsta, functia imunitara isi pierde din performanta. Slabirea acestor mecanisme naturale de protectie impotriva patogenilor duce la o mai mare vulnerabilitate a organismului in fata unor patologii grave.

Cand scuturile de aparare devin insuficiente, corpul intampina greutati sa mai lupte si sa combata infectii precum COVID-19. Scenariul se agraveaza pe fondul unor afectiuni cronice care dezechilibreaza si mai mult sistemul imunitar. Si tot seniorii sunt primii vizati.

Cu cat o persoana e mai longeviva, cu atat creste probabilitatea ca organele sa inceteze sa mai functioneze la capacitate. In consecinta, varsta devine un factor favorizant pentru inmultirea si inrautatirea patologiilor cronice grave asa cum pot fi diabetul, cancerul si afectiunile cardiovasculare.

Pe fondul unui sistem imunitar deja slabit, astfel de maladii pot ingreuna capacitatea organismului sa lupte cu infectiile.

Potrivit unui comunicat publicat de catre ISS (Istituto Superiore di Sanita), studiile vizavi de evolutia letala a virusului 2019-nCOV la batrani arata ca la doua treimi dintre decese au fost verificate anterior 2 sau 3 patologii cronice.

Problemele de sanatate cele mai comune, care accentueaza evolutia epidemiei ducand la un destin tragic, raman:

  • Diabetul zaharat;
  • Afectiunile cardiace;
  • Hipertensiunea;
  • Afectiunile pulmonare;
  • Cancerul.

Asadar, mare grija in randul celor care se incadreaza in grupurile cu nivel ridicat de risc! Aparte igiena riguroasa personala, printre precautiile cotidiene se numara:

  • Evitarea locurilor aglomerate;
  • Evitarea calatoriilor care nu sunt necesare;
  • Limitarea contactului cu persoane, fie si din randul familiarilor;
  • Intensificarea masurilor de igiena in casa, prin curatarea si dezinfectarea repetata a suprafetelor atinse frecvent.

Foto: www.wogx.com

Ca sa intelegi importanta activitatilor recreative in camine de batrani, vom incepe cu ce spunea cineva vizavi de joc si batranete.

Nu renuntam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Ci imbatranim pentru ca nu ne mai jucam.

De fapt, acel cineva e scriitorul George Bernard Shaw, unul dintre cei mai de seama dramaturgi britanici de la Shakespeare incoace.

Am omis intentionat ghilimelele, intrucat e posibil ca traducerea citatului original sa nu fie intocmai.

Importanta activitatilor recreative in camine de batrani

Activitatile de recreere si relaxare fac parte din cotidianitate, insa nu chiar cat ar trebui. Si ar trebui sa apara in viata de zi cu zi mai ales in momente si-n etape ale vietii cand timpul liber e atat de mult, incat trebuie umplut cumva. Sau, ar duce la izolare, la singuratate, la depresii.

Foarte expusi din aceasta privinta sunt seniorii. Nemaifiind activi pe poata muncii, automat, dispun de atat de mult timp uneori, incat nu mai stiu ce sa faca cu el.

Ei bine, in loc sa renunte la orice indeletnicire, e indicat pentru ei sa se implice in variate activitati cu scop de recreere. Ii va ajuta la relaxare, le va mentine active functiile cognitive, ii va tine in miscare etc.

O categorie aparte sunt seniorii din centre de ingrjire. In cazul lor, cam tot timpul devine timp liber. Nu se duc la munca, nu se ocupa de grija nepotilor, nu au treburi casnice (spalat, gatit etc.). Teoretic, dispun de tot timpul din lume.

Insa cand nu exista o rutina cu activitati obisnuite, este esential sa gaseasca inlocuitori, ceva constructiv, cu beneficii evidente.

Viata are nevoie de un scop, iar activitatile recreative ajuta

Crearea propriei identitati se bazeaza mult pe realizari (familie, job de succes), pe lucrurile pe care le facem.

Odata ce rutina se ”rupe”, odata cu pensionarea, odata ce-n viata isi fac aparitia momente goale, individul cum se poate descrie? Se mai identifica prin persoana tanara si activa de odinioara?

Cine suntem si cine devenim cand nu mai reusim sa avem realizari si nici macar sa ne ocupam cu lucrurile obisnuite?

Importanta activitatilor recreative in camine de batrani tocmai aici si acum se vede.

Descrise ca instrumente terapeutice eficace, permit trairea unor experiente noi, poate neintalnite anterior. Poate pentru ca mintea nu a fost suficient de libera ca sa descopere si altceva, ca de exemplu, pictura sau o alta ramura a artelor.

Alese cu grija, activitatile recreative pot dezvolta latura creativa a varstnicilor, pot face lucrurile invechite captivante. Pot facilita apropierea de domenii greu accesibile si cand exista o problema fizica, o dizabilitate ce limiteaza deplasarea.

Apoi vine socializarea. Privind din exterior bunicii recuperati in centre de ingrijire, pare ca le lipseste interactiunea cu ceilalti. Ca nu au cu cine purta conversatii. Insa lucrurile apar eronat. Pentru ca activitatile de ocupare a timpului liber chiar inlesnesc comunicarea.

Fiecare mic pas pe care dragii de ei il fac, noile incercari si descoperiri pot deveni scopuri intr-o viata aparent lipsita de ele.

Pe langa toate serviciile medicale si altele suplimentare (de ingrijire) la dispozitia lor, au nevoie si de terapii pentru suflet, de alternative in locul unei vieti ce pare lipsita de sens.

Foto: www.countrywidehealthcare.co.uk

Ca tot sta Ziua Femeii in asteptare, cate idei de cadouri pentru bunica iti trec prin minte chiar acum?

Ceata totala? Nu misuna chiar niciun gand nazdravan prin mintea ta de adult pictisit sau de adolescent cu corpul sufocat de hormoni?

Sau nu ai o bunicuta? Asta da, chiar poate deveni un obstacol. Si-o usurare totodata...

Dar poate ai o vecina simpatica ori matusa in varsta, fie si de-a ”enspea” spita. In mod sigur, fie ca e ta sau a altcuiva, bunicuta se va bucura sa-i onorezi existenta cu o atentie, acolo. In cinstea zilei de 8 martie.

Cadouri pentru bunica: 5 Idei simple, ce ung sufletul si indulcesc amarul anilor

Important este ca darul tau sa mearga fix la tinta. Nu poti rata intr-o zi in care orice femeie adora sa se simta speciala. Valoarea e mai putin importanta cand cauti cadouri pentru bunica.

Cand bunica e o gospodina innascuta...

Unele femei par nascute sa trebaluiasca din zori si pana-seara, doar sa-si stie casa bine oranduita. E o placere. Nu toata lumea intelege insa.

La 8 martie, conformeaza-te daruind un obiect pe care sigur il va aprecia. Un blender, un prajitor de paine, manusi de bucatarie personalizate etc.

Cand bunica e preocupata sa se ingrijeasca...

Varsta a treia nu obliga doamnele sa renunte la curele de ingrijire, dimpotriva. Cu atat mai mult, cand pe piele apara urme adanci ale varstei, e nevoie de produse de ingrijire.

Cauta in magazinele cu dermatocosmetice lotiuni, creme pentru ten si corp. Dupa caz, vizeaza-le pe cele cu efect anti-aging, regenerant, lifting, antirid, adaptate pielii mature.

Cand bunica e o mare fashionista...

Nu-ti imagina ca doar tinerele iubesc moda si ca doar ele merita sa se tina la curent cu trendurile. Bunica de azi a fost si ea tanara candva, iar deceniile nu fac pasiunile sa dispara.

Daca nu ai buget mare, sigur vei avea pentru 1 – 2 accesorii. O umbrela, o esarfa sau un sal, o palarie, o brosa, o centura (si alte asemenea) pot deveni cadouri pentru bunica la 8 martie.

Cand bunica e super activa si sportiva...

Varsta a treia si nici macar varsta a patra nu inseamna neaparat boala, lipsa de energie, depresii si sedentarism. Multe bunicute pot fi la fel de active ca doamnele tinere. Si le place.

Nu-ti imaginezi ce ai putea darui? Ia de-aici cateva idei minunate: pantaloni lejeri, pantofi sport, foita impermeabila, abonament la sala, rucsac etc. Partea faina este ca astfel de cadouri pot incuraja si bunicutele mai statice de fel sa-si schimbe modul de viata.

Cand bunica sta bine cu tehnologia...

Anii de pensionare nu obliga doamnele nici sa se refugieze in epoca de piatra. Ba ma mult, unele senioare se tin la curent cu tehnologia mai ceva ca tineretul. Norocul lor...

Pentru o bunicuta interesata de tot felul de instrumente si gadgeturi ce-i pot simplifica viata, un cadou grozav poate fi o tastatura, o baterie externa, o husa pentru smartphone, casti etc.

In loc sa te gandesti ce altceva i-ar face placere sau cum sa mai curmi monotonia, opreste-te la ideile noastre. Iar daca nu-ti pare nimic indeajuns sau potrivit pentru ocazia cea mare, pune langa si traditionalele flori.

Nu vei da gres oricat de pretentioasa e bunica, vecina sau prietena.

Foto: www.birthdayinspire.com

Ingrijirea nepotilor ajuta bunicii sa aiba o viata mai lunga. E un fapt dovedit de oamenii de stiinta, prin indelungi studii.

Cine nu e convins intru totul, poate incerca sa se bucure mai mult timp de compania nepotilor, copiilor, familiei. Sau sa fie absent.

Ingrijirea nepotilor, un alt elixir al tineretii, spun cercetatorii!

Unii oameni sunt facuti sa traiasca singuri, sa nu se implice in relatii, sa nu-si faca un rost si o familie, sa nu pastreze legaturile cu rudeniile etc. Sunt facuti sa se izoleze si sa traiasca pentru propria persoana. Si-atat.

Altii, in schimb, adora sa aiba mereu in preajma pe cineva. Copii, nepoti, frati... Si nu e un impediment pentru ei sa-si aduca aportul in cresterea celor mici. Sa-i sprijine pe mai tinerii membrii cu ajutor material si spiritual, asa cum pot.

Ei bine, aceste persoane au instincte bune, ce-i vor purta catre o viata mai lunga. E concluzia la care au ajuns ”mintile luminate”, dupa indelungi cercetari. Una dintre dovezile cele mai elocvente apare publicata in revista Evolution and Human Behavior.

Studiul in cauza s-a axat pe relatia bunici si nepoti, cercetatorii observand un grup de peste 500 de varstnici de 70+. Participantii au fost monitorizati incepand cu 1990 si intervievati la fiecare 2 ani, vreme de 2 decenii.

Dn informatiile ”culese”, a rezultat ca persoanele obisnuite cu ingrijirea nepotilor, comparativ cu cei fara astfel de ”atributii”, prezentau mai putine riscuri de deces. Concret, din grupul de studiu:

  • 50 % dintre bunicii implicati in cresterea celor mici au ramas in viata la 1 deceniu distanta;
  • 50 % dintre seniorii fara contributii in familie au ”plecat” in urmatorii 5 ani de la primul interviu.

Ce alte avantaje neasteptate ofera ”meseria” de bunici?

Solitudinea are efecte ireversibile grave asupra starii de sanatate a seniorilor. Nu e ceva nou, aproape toata lumea e convinsa de acest lucru. Pe cand compania nepotilor, implicarea in cresterea si educarea lor are un impact favorabil sub mai multe aspecte si pentru ambele ”extreme”.

Ajunge doar un scurt exercitiu de imaginatie, cu destinatie in trecutul nostru, undeva in primii ani de viata. Multi ne-am petrecut o parte din copilarie alaturi de bunici. Unii pe la tara, altii la oras. Daca nu in timpul scolii, macar prin vacante sau cateva zile pe an intr-o vacanta.

Nu e greu sa ne amintim de imbratisarile, de vorbele bune, de afectiunea, dar si de dojenilor lor. Ne placea cu ei, mai ales cand ne povesteau cate-n luna si-n stele, experente de viata sau ce-si mai aminteau din tineretile lor.

Privind in urma, ne emotionam cand ne revin in minte momente alaturi de ei. Probabil ca vor ramane printre cele mai frumoase amintiri ”ever”, printre cele mai tulburatoare si impresionante, ce ne-au marcat ulterior copilaria si ne-au format adolescenta.

Iar partea cea mai faina este ca bunicii sunt la fel de ”avantajati” de aceasta legatura. Pentru ca timpul impreuna cu copiii copiilor, pe langa ca e unul dintre secretele longevitatii:

  • Faciliteaza starea de bine, reducand riscurile de depresii si izolare;
  • Favorizeaza conservarea functiilor mentale, protejand de Alzheimer;
  • Incurajeaza viata activa si ofera energie, chiar daca la final de zi, devine epuizant;
  • Imbogateste cunostintele ambelor ”tabere”, fiecare avand ceva de invatat de la celalalt;
  • Imbunatateste viata sociala, interactiunea intre generatii intarziind imbatranirea cognitiva.

Foto: www.texaslegal.org

Cat costa un loc la camin de batrani e o intrebare buna, grozava chiar. Iar raspunsul, negresit, va influenta decizia cui alege un centru de ingrijire pentru un apropiat.

Desigur, fiecare-si cunoaste bugetul de care dispune si va hotari in consecinta. Multe hotarari, din pacate, nu se iau tocmai din cauza ca oamenii isi permit prea putine lucruri fata de nevoile lor.

Asa se explica de ce numerosi varstnici isi petrec viata in solitudine si-n lipsuri, in suferinta si mizerie.

Toate problemele si dificultatile din anii de activitate se accentueaza odata cu pensionarea. Asta cand exista o varsta de pensionare, cu o retributie lunara cu care posesorul trebuie sa se descurce.

Cat costa un loc la camin de batrani depinde de un cumul de factori

Comparativ cu inceputul secolului trecut, speranta de viata creste. Inseamna ca oamenii traiesc mai mult, dar nu neaparat mai bine si mai sanatos.

De asemenea, membrii familiilor sunt tot mai ocupati, au mai putin timp pentru a-si ingriji bunicii si parintii in varsta, atunci cand e cazul. Fara sa mai vorbim despre migrarea inevitabila catre zone urbane, in timp ce in mediul rural ramane o populatie tot mai imbatranita.

Pentru un motiv sau altul, o parte dintre varstnici devin rezidenti in centre de ingrijire specializate. Restul, in schimb, fie nu au nevoie (au pe cineva acasa sau sunt autonomi), fie nu-si permit acest lux.

In zilele noatre, pentru majoritatea, caminele de batrani sunt un lux, accesul fiind limitat de diverse variabile care influenteaza preturile:

Dotari

Centrele de ingrijire unde rezidentii se bucura de toate facilitatile epocii moderne au costuri / persoana superioare. Ajunge comparat cu felul in care se prezinta poate o structura de primire cu imbunatatiri neschimbate din urma cu 3-4 decenii.

Servicii

Pachetul cu servicii reprezinta o alta variabila. Nu e totuna sa includa doar servicii medicale de baza, sa spunem, care nu acopera nevoi speciale. Sau sa acopere si alte arii, precum asistare individuala, servicii de igiena corporala, cosmetica etc.

Localizare

Pozitionarea va afecta sumele lunare pe care trebuie sa le scoata din buzunar bunicii si familiile. De pilda, un camin cu o amplasare centrala este mai scump. La fel, si unul cu un spatiu exterior mai generos sau localizat intr-o zona urbana.

Alimentatie

La varsta a treia alimentatia implica mai multa rigurozitate. Cu cat caminul asigura mai multe mese / zi, o alimentatie mai diversificata, portii mai consistente, produse mai calitative si mai complet ca nutrienti, cu atat oaspetii au de sustinut cheltuieli mai mari.

Numar rezidenti

Nu in ultimul rand, preturile vor fi dictate si de ”aglomeratia” din centru. Mereu va fi mai mai economica recuperarea in camine de batrani cu mai multe paturi, unde exista mai multe buzunare care contribuie la acoperirea investitiilor, serviciilor si personalului angajat.

Asa se explica de ce nu toate structurile dedicate celei de-a treia varste sunt la fel de scumpe ori de ieftine.

Intotdeauna vor exista centre mai accesibile buzunarelor, doar pentru ca, probabil, comparativ cu azilurile de batrani de lux, prezinta mai putine dotari, acopera mai putine servicii suplimentare, sunt localizate in zone mai ieftine sau au numar mai ridicat de oaspeti permanenti.

Cam acestea sunt criteriile principale care dicteaza cat costa un loc la camin de batrani. Similar ca in cazul hotelurilor, caselor care se inchiriaza sau se vand.

Foto: www.arcadianewengland.com

O sanatate compromisa, patologii cronice in curs si varsta a treia par sa fie ”mixul” preferat pentru noul Coronavirus. Desigur, mai e nevoie si de expunere la agentul patogen, adica de contact cu o persoana infectata.

Virusul letal nu se teleporteaza taman din indepartata China, din provincia Hubei, orasul Wuhan, locul confirmat a fi focarul epidemiei.

Si nici macar nu strabate granitele Europei pentru o ”escala” in caminele de batrani in cautare de ”gazda”.

Noul Coronavirus ”doboara” mai ales varstnicii

Mai in gluma, mai in serios, mai cu panica, mai in deplinatatea calmului, statisticile de pana acum confirma ca majoritatea victimelor aveau o etate distinsa. Si multi sufereau de o maladie cronica: diabet zaharat, Parkinson, ciroza hepatica, hipertensiune, boli cardiovasculare.

Evident, nu de toate impreuna. Sau nu neaparat.

Potrivit declaratiilor venite din partea lui Tedros Ghebreyesus, directorul general OMS, este istoricul medical nefavorabil si sanatatea precara ca sensibilizeaza sistemul imunitar, ducand nu doar la infectare, ci si la deces.

Si, tot evident, ”majoritatea” nu inseamna ca restul au fost ori ca sunt scutiti. Tineretea nu creeaza imunitate. Si nu exista probe indeajuns de solide incat categoriile care nu au ajuns la varsta a treia sa sara-n sus de bucurie ca noul Coronavirus ii va ocoli.

Desi nu se cunoaste foarte multe despre virusul 2019-nCoV, dovezile de pana acum arata ca persoanele mai tinere si fara probleme importante de sanatate, chiar daca ajung sa fie contagiate, nu se afla in pericol de moarte.

Atentia e buna, insa panica e putin exagerata

Cazurile verificate sunt deja multe, prea multe poate. Mai multe decat in cazul altor tipuri de Coronavirusi care au facut ravagii la vremea lor, anume MERS (Middle East Respiratory Syndrome) si SARS (Severe Acute Respiratory Syndrome).

In ambele situatii, numarul persoanelor contaminate a fost net inferior comparativ cu actuala amenintare de epidemie. Cu toate astea, respectivii patogeni au avut o rata a mortalitatii superioara.

Pentru MERS, din 100 persoane care au contagiat maladia, aproximativ 33 – 40 de oameni au pierdut lupta. Iar in cazul SARS, batalia a fost inca si mai ”blanda”, daca se poate descrie astfel un deznodamant cu circa 1 din 10 persoane facute KO.

Pe cand cu noul Coronavirus, destinul tragic curma viata a mai putin de 1 din 40 de subiecti infectati. Nu e motiv de reala bucurie, dar nici chiar de panica nu e.

Dspre evolutia virusului Made in China

Virusul 2019-nCoV apare initial prin partea centrala a Chinei, in orasul Wuhan, resedinta provinciei Hubei. Cele dintai cazuri sunt semnalate la finele anului trecut, cand se credea ca modalitatea de transmitere ramane de la animale la om.

Autoritatile chineze intervin abia cateva zile mai tarziu cu masuri de precautie speciale. In tot acest rastimp, patogenul cu apartenenta la familia Coronaviridae, o clasa de virusi respiratori, continua sa se raspandeasca de-a lungul si de-a latul continentelor.

Rebel si hotarat, paseste teren prielnic in peste 14.000 de gazde, ajunge in peste 20 de tari si rapune deja peste 300 de suflete. Iar cifra victimelor continua sa creasca.

Potrivit informatiilor adunate pana acum, tabloul simptomatic debuteaza cu manifestari similare cu ale racelilor si gripelor: nas infundat, dureri de gat, oboseala si febra.

In cazurile grave, in absenta unor servicii medicale specifice, cand sistemul imunitar nu poate anihila puterea virusului, maladia ”coboara” spre caile respiratorii inferioare, pana la plamani, provocand inflamatia organelor.

Foto: www.insider.com

Modul in care decurg fazele bolii Alzheimer confirma ca simptomele se agraveaza treptat si ireversibil. Cert este ca starea pacientilor se deterioreaza odata cu trecerea timpului.

Vorbim despre cea mai comuna forma de dementa. Maladia debuteaza cu usoare deficite cognitive, iar in stadiile finale orice activitate cotidiana devine imposibila.

Care sunt fazele bolii Alzheimer?

Parcursul difera de la o persoana la alta ca intensitate si durata a simptomelor. Pentru identificarea etapelor bolii si stabilirea nivelului de autonomie cognitiva, medicii recurg de obicei la Scala de Deteriorare Globala Reisberg.

Faza 1: Nu se verifica dizabilitati

La vizitele medicale, inca nu se pot repera modificari ale functiilor cognitive sau alte simptome caracteristice maladiei.

Faza 2: Apar foarte usoare deteriorari cognitive

Spre deosebire de faza primara, isi fac aparitia primele indicii, precum deprecierea aproape insesizabila a functiilor cognitive:

  • Usoare probleme de memorie;
  • Pierderea unor lucruri prin casa.

Acestea sunt adesea asociate cu varsta a treia, nu neaparat cu o forma de dementa degenerativa. Evaluarile medicale inca nu dezvaluie prezenta maladiei. Si foarte putin probabil, persoanele din jurul bolnavului nu observa ca ceva este in neregula.

Faza 3: Se manifesta o usoara depreciere cognitiva

Aceasta etapa poate dura in medie 7 ani, insa simptomele se inrautatesc intr-un interval de 2-4 ani. Este punctul in care problema incepe sa devina tot mai vizibila:

  • Pierdereea bunurilor personale;
  • Greutate in a gasi cuvintele potrivite;
  • Neputinta desfasurarii unor activitati;
  • Uitarea unor informatii recent aflate;
  • Uitarea numelor familiarilor;
  • Dificultati de organizare;
  • Stari de anxietate etc.

Colegii, prietenii si familia sesizeaza mici tulburari in sfera mentala. Testele specifice confirma inrautatirea capacitatilor cognitive, iar medicii pot pune un diagnostic. Unii bolnavi pot avea nevoie de sedinte la psiholog si de asistenta de specialitate

Faza 4: Declinul cognitiv se prezinta cu moderatie

Ca durata, se poate prelungi vreme de 2 ani. Din acest moment, simptomele bolii Alzheimer din stadiul 3 se accentueaza si mai mult sau apar altele noi:

  • Uitarea evenimentelor, actiunilor, lucrurilor recente;
  • Dificultati in efectuarea unor calcule aritmetice;
  • Capacitate redusa de a gestiona banii si de anumara;
  • Uitarea unor particularitati ale stilului de viata;
  • Dificultati in achizitia bunurilor de consum;
  • Inceput de izolare etc.

Tabloul simptomatic nu e insa obligatoriu. Unii bolnavi se pot descurca singuri, in timp ce altii pot avea nevoie de ingrijire sau de ajutor in activitatile zilnice.

Faza 5: Deprecierea cognitiva se agraveaza

Totul poate dura circa 1 an si jumatate, timp in care sunt mari sanse ca pacientii sa nu se mai descurce singuri in multe activitati cotidiene:

  • Lacune serioase in gandiere si memorie;
  • Confuzie spatio-temporala semnificativa;
  • Imposibilitatea amintirii unor date personale;
  • Greutate in a se imbraca potrivit corespunzator.

Deja au tot mai mult nevoie de un insotitor sau de ajutorul familiei. Cu toate astea, inca:

  • Au autonomie in ce priveste nevoile fiziologice si igiena personala;
  • Pot sa manance singuri;
  • Recunosc persoanele din anturajul lor;
  • Isi amintesc detalii din trecutul indepartat.

Este momentul in care isi pierd independenta. Pentru cine traieste singur, recuperarea in centre de ingrijire pentru batrani devine cea mai potrivita solutie.

Faza 6: Capacitatile mentale ating un nivel sever de inrautatire

Pe durata urmatorilor 2 ani si jmatate, toate functiile mentale se inrautatesc. Se pot verifica chiar modificari de personalitate:

  • Pierderea constiintei de ce se intampla in jur;
  • Uitarea propriului trecut;
  • Imposibilitatea recunoasterii apropiatilor;
  • Pierdea autonomiei referitor la igiena, nevoi etc.;
  • Incontinenta urinara;
  • Pierderea controlului intestinului etc;
  • Schimbari in ritmul somn-veghe;
  • Vagabondare.

Pe langa toate, mai apar tulburari de personalitate care pot genera probleme comportamentale. Se pot manifesta frecvent stari de:

  • Agitatie;
  • Frica;
  • Anxietate;
  • Rusine.

Devine obligatorie prezenta cuiva in apropiere, 24 de ore din 24.

Faza 7: Deteriorarea este extrem de grava sub toate aspectele

Fazele bolii Alzheimer se incheie cu aceasta, a carei durata este variabila. Destinul este ireversibil. Pe masura ce bolnavul se apropie tot mai mult de sfarsitul vietii pamantene, isi pierde:

  • Toate functiile mentale;
  • Capacitatea de comunicare;
  • Constiinta de sine;
  • Mobilitatea.

Foto: www.spinalvitality.com

Inscrie-te la Newsletter si vei fi la curent cu ultimele noutati!